Am discutat acum cateva zile cu o colega, despre locurile de munca si despre schimbarea acestora. Ea mi-a povestit, ca pentru ea a sosit momentul sa plece de la locul actual de munca. Mi-a mai zis, ca asa “simte” de fiecare data, cand vine acel moment decisiv, care va aduce unele schimbari in planul carierei.
Mi-am dat seama, ca si eu am acest instinct. Din acel moment, am siguranta ca un segment de drum s-a terminat, si sunt pe care sa pornesc pe unul nou. Cu entuziasm nou, cu oportunitati, provocari si succese noi…
Probabil si tu ai acest instinct, acea “voce interioara” care iti spune: e timpul sa pornesti pe un alt drum.
Si daca nu esti sigur, iata cateva intrebari pe care ti le poti pune:
- Imi place ceea ce fac?
- Cat de aproape sunt de ceea ce mi-am dorit sa fac?
- Pot fi eu insumi, facand ceea ce fac zilnic?
- Am sansa, sa ma dezvolt si sa invat lucruri noi?
- Ma plictisesc la locul de munca?
- Lucrez cat doi la un loc?
- Ma simt bine in colectiv?
- Ma simt apreciat de catre sefi?
- Ma simt prea stresat?
- Am timp pentru mine/hobbyuri/familie?
Analizand aceste intrebari, poti pune in balanta ceea ce iti doresti si ceea ce faci de fapt. Iar aceasta analiza te va ajuta in luarea unei decizii corecte.
DECI: E timpul sa iti schimbi locul de munca?
Succes! 
Tags: cariera, instinct, Locul de munca, schimbare
Tags: 2010, ganduri pozitive, obiective anul nou
“Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo!
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.”
In urma unor informatii primite in ultima perioada din partea “stiintei”, am ajuns la concluzia, ca de fapt traim fericiti NU pana la adanci batraneti, ci pana la 14 ani. Ceea ce urmeaza dupa aceea, e doar haos, depresii si crize. Cum am ajuns la aceasta concluzie?
Probabil stiati despre perioada numita MID-LIFE CRISIS prin care, se spune ca trecem cu totii si care dureaza cam de la varsta de 35-40 ani, pana in jur de 55 ani (perioada maxima). Azi dimineata am povestit cu un jurnalist despre asa-zisul QUARTER-LIFE CRISIS (expresie inventata de niste specialisti americani prin anul 2001) si atunci m-am gandit, ca imi voi scrie neaparat parerea si pe acest blog.
Deci. Traim noi fericiti, fara sa stim ce ne asteapta, asa cam pana la 14 ani. Dupa aceea, intram frumos in “perioada traumatizanta” de adolescenta, cu crize de identitate, probleme in relatii, “despartire emotionala” de parinti, etc. Si abia asteptam (noi si parintii nostri) sa scapam de aceasta perioada, nestiind ca urmeaza o “alta treapta” in lista crizelor vietii: quarter-life crisis-ul, care incepe de pe la 20 ani, si dureaza exact pana la 35 de ani; dupa 33-35 ani impliniti, putem sa ne pregatim de intrarea si parcurgerea crizei “mid-life”. Si pe cand sa ne linistim si sa ne stabilim obiectivele de viata adevarate de data aceasta (nu ca in quarter-life crisis), urmeaza fericita batranete si problemele/bolile batranetii, care e tot o criza, daca ne gandim bine.
Ca urmare va pot afirma, ca noi de fapt traim 14 ani fericiti, dupa care viata noastra devine o lupta continua cu crizele. Sau cel putin asa va fi, daca ne incredem in aceste “denumiri” ale diferitelor perioade al vietii noastre.
Consider ca este riscant sa luam anumite perioade ale vietii omului, sa scoatem intr-o lista tot ce reprezinta problema in perioadele respective, sa le denumim, si sa spunem, ca toata lumea va trece prin asta. Va fi astfel mai usor pentru cei care chiar trec prin acestea? Nu cred. Va fi mai usor pentru cei care nu intalnesc aceste “crize”? La fel, nu. Poate vor cauta in propria viata semne si simptome de criza. Poate o vor si gasi.
Dar intrebarea mea este: oare cei care nu au auzit despre crizele vietii (quarter-life, mid-life, etc) vor gasi in propria viata aceste fenomene? Sau vor trai mai mult decat 14 ani fericiti?…
Spuneti-mi voi.
Tags: adolescenta, batranete, crize, fericire, mid-life crisis, quarter-life crisis
Tags: cha cha, country, line dance
Articolul de mai jos mi-a atras atentia pentru ca, in loc sa vorbeasca doar despre emotiile pacientului, vorbeste si despre emotiile pe care le simte sau le poate simti terapeutul atunci cand lucreaza cu un caz greu.
Unii oameni au obiceiul de a spune tot ce gandesc despre celalalti. Acest lucru este important si folositor pana la un anumit punct. Peste acel punct, poate apare ca jignire, manie, atac, etc.
Acum cateva zile am vorbit cu unul dintre pacientii mei despre cum se simte el atunci cand cineva il critica, il supara, il “ataca”. Mi-a povestit ca se simte foarte des asa, si ca acele persoane sunt total responsabile pentru faptul ca ii provoaca astfel de sentimente.
Atunci, i-am spus povestea unui maestru Zen:
Intr-una din zilele frumoase si senine, un maestru Zen statea cu ucenicii lui, si discutau despre Viata. In acea zi, un luptator tanar ajunsese in oras. El avea un singur scop: sa invinga chiar ci cei mai mari maestrii din acel oras. El folosea o tehnica aparte: provoca inamicul, astepta ca acesta sa faca prima miscare, iar in acel moment observa punctul slab al acestuia, dupa care il invingea cu usurinta.
Acest tanar l-a chemat la lupta pe maestrul Zen, care, spre mirarea ucenicilor lui, a acceptat. Cei doi s-au asezat fata in fata, si tanarul a inceput sa il provoace pe maestru, injurandu-l in toate felurile. Maestrul statea linistit in fata tanarului, cu privirea senina, fara sa faca o miscare. Tanarul a continuat provocarea timp de mai multe ore, dar fara rezultat. Pana la urma obosind, s-a potolit, dandu-si seama ca de fapt el era cel invins.
Ucenicii care au privit pana acum, s-au apropiat de maestru suparati si maniosi, intrebandu-l: Cum de l-ai lasat sa-ti spuna astfel de lucruri? De ce nu te-ai luptat cu el, sa ii arati puterea ta?
Maestrul, cu aceeasi privire senina, le-a raspuns: Daca cineva va ofera un cadou, iar voi nu il acceptati. Al cui ramane cadoul?
Concluziile le-a tras pacientul insusi.
Iar pentru voi o intrebare: Cine este de fapt responsabil daca se accepta cadoul?
Tags: asertivitate, atac, Comunicare, jignire, manie, poveste, responsabilitate
…mai specific despre creierul femeii si creierul barbatului.
Diferentele sunt uneori mai mici alteori mai mari, dar ele intotdeauna exista.
Sa vedem cateva dintre ele:
Tags: asertivitate, barbatul, Comunicare, creierul uman, diferente, femeia, intelegere
Ne-am mutat recent intr-un apartament nou, cu sotul meu.
Timp de 2 saptamani, casa noastra era plina de cutii, de sacuri, de mobila care astepta asamblarea si de oameni care ne ajutau la carat. In primele zile mancam stand pe jos, neavand nici un scaun (parca eram la picnic in fiecare dimineata ) si spalam vasele in baie fiinca nu aveam inca mobila si chiuveta in bucatarie. Mancam doar mancare rece neavand aragaz pe ce sa gatim. Dar partea cea mai grea a trecut, si acum au mai ramas de cumparat si de aranjat doar acele lucruri marunte care iti fac casa sa fie ACASA: perdele, covoare, picturi si poze pe pereti, lumanari, o vaza cu flori…
Prietenii si cunostintele cu care am discutat despre acest subiect, au avut fiecare cate ceva de spus in legatura cu mutatul. Toti se bucurau pentru noi, dar au fost multi care ne-au spus, ca ei nu si-ar dori sau nu si-au dorit niciodata sa se mute. Unii ne-au povestit cat le era de greu sa accepte si sa faca fata situatiilor in care erau nevoiti sa se mute.
Noua ne place sa ne mutam. Am facut-o de cateva ori, si intotdeauna am ramas cu sentimente pozitive. Asa ca, m-am gandit sa va scriu cateva lucruri care reprezinta partea pozivita a mutatului, din perspectiva si experienta mea.
- In primul si primul rand, eu vad mutatul ca o sansa de a lasa in urma lucrurile de care nu mai ai nevoie, si de a cunoaste lucruri noi. La fiecare mutare am avut lucruri de care nu mai aveam nevoie: cursuri pe care nu le-am deschis in 3-4 ani, haine pe care nu le-am purtat de mult timp, etc. Aceste lucruri ori le-am aruncat, ori le-am dat la altii, dar in orice caz am scapat de ei.
- In timp ce te muti si iti aranjezi lucrurile in noua casa, se intampla o schimbare si in suflet. Seamana cu un ritual de “curatare”, in care lasi lucrurile nefolositoare in urma, si iti faci loc pentru altele mai noi si mai bune.
- Poti sa schimbi multe in jurul tau: mobila, materialele, culorile, florile. Si sa asociezi aceste noutati cu noi oportunitati, noi stiluri, noi emotii. Ai sansa sa te gandesti cum ai organiza lucrurile in casa, ce culori noi ai folosi, si poti face un design care sa te reprezinte acum, in acest moment al vietii tale. Impreuna cu aceste schimbari, poti regandi obiectivele si scopurile tale in viata, poti sa vezi daca directia in care mergi este chiar aceea pe care ti-o doresti, sau mai degraba te-ai gandi la una noua.
- Ai sansa sa faci un act de caritate. De exemplu, lucrurile care sunt bune inca dar te-ai plictist de ele si nu le mai folosesti, le poti da celor care au mai mare nevoie. Eu de obicei le duc la unul dintre locurile mele de munca, unde lucrez cu persoane cu handicap si cu venituri mici. Ei intotdeauna se bucura daca primesc ajutor, iar eu ma bucur ca i-am ajutat.
Oamenii se tem de mutare atunci cand nu vor sa lase in urma lucrurile, cand se tin prea tare de ceea ce a trecut. Uneori poate fi folositor sa lasam lucrurile neschimbate. Dar totusi e bine sa ne dam seama, cand a venit timpul sa ne deschidem aripile liberi, privind spre noi orizonturi.
Tags: acasa, apartament, curatare, mutare, noi obiective, noi scopuri, ritual, schimbare